O nouă meserie în Belgia: localizatori de virusuri

În Belgia, din cauza absenţei consensului politic legat de utilizarea unei aplicaţii pentru smartphone, bolnavii diagnosticaţi recent pozitivi cu noul coronavirus sunt interogaţi prin telefon pentru a permite depistarea persoanelor cu care au intrat în contact şi, astfel, s-a născut o nouă meserie – „localizator de virusuri”.

La call-center-uri precum N-Allo, o firmă privată din Bruxelles contractată în cadrul schemei guvernamentale – zeci de noi angajaţi îi identifică pe cei testaţi pozitiv pentru COVID-19.

Ţară cu 11,5 milioane de locuitori, Belgia a avut una dintre cele mai mari rate de infectare cu nou coronavirus pe cap de locuitor în timpul epidemiei mondiale şi a înregistrat peste 9.000 de decese de când s-a răspândit în Europa.

Însă rata noilor cazuri este în scădere, iar ţara a început să iasă cu precauţie dintr-o izolare strictă, şcolile şi unele întreprinderi reluându-şi activitatea cu respectarea unor măsuri de distanţare socială menite să prevină izbucnirea unui al doilea val de temut.

Reuşita sau eşecul acestui lucru depinde în mare măsură de eforturile de a depista persoanele bolnave şi contacţii acestora, de a reprima noi grupuri de virusuri înainte de a se răspândi în rândul populaţiei naţionale relativ dense şi urbane.

Centrele de apel precum cel condus de N-Allo şi voluntari precum Pierre Fournier, în vârstă de 65 de ani, sunt un element important.

„Voiam să pun şi eu o piatră mică la baza edificiului de monitorizare şi eradicare a pandemiei, pentru a susţine cauza”, a declarat el pentru AFP, în timp ce lucra în cadrul unui grup de circa 60 de ”localizatori” de COVID, dintre sutele care au răspuns apelului de recrutare lansat de fiecare dintre cele trei regiuni ale Belgiei (Flandra, Valonia, Bruxelles) pentru această operaţiune inedită, ce vizează identificarea potenţialilor purtători ai noului coronavirus.

Pierre este consultant pentru administratorii de parcări, iar vecina lui de birou are o diplomă în criminalistică şi se află în căutarea unui loc de muncă. Unii dintre angajaţi au lucrat deja în call-center-uri, pentru alţii este vorba despre o premieră. Ei au fost angajaţi pentru perioade temporare şi cu salarii „conforme celor de pe piaţă” din acest sector de activitate, potrivit reprezentanţilor N-Allo.

Sarcina lor: să telefoneze persoanelor testate pozitiv pentru a alcătui o listă cu oamenii pe care i-au întâlnit într-un interval de zece zile, începând cu două zile înainte de primele simptome şi terminând cu a şaptea zi după apariţia primelor simptome.

Dacă o persoană contactată a rămas mai mult de 15 minute şi la o distanţă mai mică de 1,5 metri de bolnavul infectat, atunci ea este considerată „o persoană cu risc înalt”. Un alt „localizator” va primi sarcina de a o preveni în legătură cu acest aspect.

Obiectivul constă în „reducerea cercurilor de contaminare pentru a stinge treptat focarele şi pentru a face în aşa fel încât să avansăm pe calea ieşirii din izolare”, a explicat Gladys Villey, reprezentată a Mutualite Partenamut, o asociaţie care dirijează la Bruxelles această operaţiune, considerată o a doua perdea de prevenţie.

Potrivit lui Gladys Villey, dacă după 24 de ore persoana considerată „cu risc înalt” – care ar trebui să se autoizoleze pentru 14 zile – nu a putut fi contactată la telefon, o vizită la domiciliu este organizată, fiind realizată de angajaţi ai serviciilor sociale, paramedici şi personal de pe ambulanţe.

„Acolo trimitem profesionişti care sunt obişnuiţi să meargă la persoanele de contact ale pacienţilor şi care stăpânesc deja mai multe limbi, acest aspect facilitând lucrurile”, a continuat Gladys Villey, în condiţiile în care Bruxelles-ul găzduieşte principalele sedii ale Uniunii Europene, este de mult timp un pol al comerţului internaţional şi al migraţiei şi aici trăiesc oameni reprezentând 185 de naţionalităţi.

Din cele 340 de vizite efectuate în regiunea oraşului Bruxelles după lansarea programului pe 11 mai, doar „20%-30%” s-au tradus printr-un refuz de colaborare, „reprezentând, din fericire, o minoritate”, a adăugat Gladys Villey.

Nu doar în pragul uşii, ci şi prin telefon, localizatorii trebuie să procedeze cu grijă, adesea găsindu-se în contact cu pacienţi speriaţi sau confuzaţi.

„Multor oameni le este frică să ofere informaţiile necesare. Încercăm să-i liniştim, să le explicăm că acele informaţii vor rămâne cunoscute doar de noi”, a subliniat ea.

„Localizatorii” din prima linie au primit câteva instrucţiuni-cheie pentru a demara cu bine primele şedinţe de pregătire profesională: ei trebuie să îi liniştească pe oameni, să creeze un climat de încredere, să arate empatie indiferent de vârsta interlocutorului.

Ajută atunci când medicul de familie i-a avertizat deja că urmează să fie contactaţi telefonic de angajaţii unor servicii de localizare.

„În acest caz au pregătit deja o listă de contacte, nu a existat cu adevărat un efect de surpriză”, a dezvăluit Pierre Fournier.

În prezent, operaţiunea se află în etapa „de rodare”, bolnavii oferind în medie „între unu şi două nume”, căci au văzut puţini oameni timp de două luni în izolare, au explicat organizatorii.

Dar, „pe măsură ce măsurile de izolare vor fi relaxate, numărul contactelor dezvăluite va creşte”, consideră Xavier Brenez, director general al Mutualites Libres. Iar munca „localizatorilor” va deveni exponenţială.

În ceea ce priveşte polemica generată de folosirea unei aplicaţii mobile, Xavier Brenez îşi doreşte în continuare ca ea să fie lansată „în complementaritate” cu localizarea fizică, deoarece aceasta din urmă „rămâne parcelară şi nu permite identificarea persoanelor de contact în spaţii publice şi în transportul în comun”.