Nord Stream 2, un proiect controversat, care îi divizează pe europeni şi îl irită pe Trump

Nord Stream 2, un proiect controversat, care îi divizează pe europeni şi îl irită pe Trump

Bruxelles – Proiectul Nord Stream 2, susţinut de Germania, criticat de Statele Unite şi de preşedintele Donald Trump, divizează Europa după ce a fost anunţat. Care sunt mizele?

Evitarea tranzitului prin Ucraina

Gazoductul Nord Stream 2, a cărui punere în funcţiune este prevăzută pentru începutul anului 2020, are o capacitate de 55 de miliarde de metri cubi pe an, fapt care ar trebui să permită dublarea capacităţii primului Nord Stream, ce transportă gaze naturale de pe coasta baltică a Rusiei până în Germania.

Patru dintre cele cinci ţări ale căror ape sunt traversate de proiect (Rusia, Finlanda, Suedia, Germania) au autorizat proiectul, însă procedura este încă în derulare în Danemarca.

Ruta prin Marea Baltică permite evitarea trecerii gazoductului Nord Stream 2 prin Ucraina, ale cărei relaţii sunt extrem de conflictuale cu Rusia.

După ce a devenit principala cale de aprovizionare cu gaz rusesc, Nord Stream a scăzut în acest clasament la începutul anului 2018, din cauza unor lucrări de mentenanţă (30%). În al treilea trimestru al anului 2018, Ucraina era calea principală, acoperind 48% din gazul venit din Rusia, potrivit Comisiei Europene.

Satisfacerea cererii europene

Pentru a justifica dublarea gazoductelor lor, liderii proiectului Nord Stream 2 afirmă că în următorii 20 de ani Uniunea Europeană va avea nevoie să îşi crească importurile cu 120 de miliarde de metri cubi pentru a răspunde unei cereri în creştere.

Nivelul viitoarelor nevoi europene de gaze naturale nu reprezintă însă un subiect care să facă unanimitate în rândul analiştilor, însă este cert că importurile vor trebui să crească, deoarece producţia internă scade, afirmă analistul Thierry Bros de la Oxford Institute.

În contextul în care este dificil să creşti importurile din Norvegia şi Africa de Nord, creşterea va veni „de la gazul rusesc şi gazul natural lichefiat” (GNL), a subliniat acelaşi expert.

În Rusia, exporturile de gaze pe cale terestră reprezintă un monopol al grupului Gazprom.

Importurile de gaze din UE provin în principal din Rusia (47% din importuri, în al treilea trimestru din 2028), apoi din Norvegia (34%), importuri de GNL din Africa de Nord (11%) şi din Africa de Nord (8%).

Europeni divizaţi

Comisia Europeană rămâne foarte prudentă în legătură cu acest proiect. Fără a putea să i se opună, ea vrea să se asigure că proiectul este în concordanţă cu regulamentele de pe piaţa europeană a energiei, mai ales în ceea ce priveşte concurenţa.

Propunerea sa de revizuire a directivei pentru gaze, cu scopul de a se asigura că gazoductele ce pătrund pe teritoriul UE respectă şi regulamentele de pe piaţa comunitară a energiei (transparenţa preţurilor, separarea activităţilor între furnizori şi gestionari de infrastructuri), este considerată de mulţi observatori ca un mijloc folosit pentru o mai bună reglementare a Nord Stream 2.

Polonia şi ţările din Est sunt cele care se fac cel mai des auzite din grupul statelor care se pronunţă împotriva acestui proiect.

Germania este principalul său apărător, fapt care a făcut-o să devină ţinta unor atacuri virulente ale preşedintelui american.

Analistul Marco Giuli de la European Policy Centre (EPC) nota recent că „Statele Unite s-au opus dintotdeauna acestui proiect, indicând o contradicţie fundamentală a politicii germane”, în acelaşi timp angajată în favoarea regimului sancţiunilor şi care „nu reuşeşte să recunoască dimensiunea politică a Nord Stream 2”.

Proiectul asociază gigantul rus Gazprom, acţionar majoritar, cu mai multe companii europene: grupurile germane Wintershall şi Uniper, cel olandezo-britanic Shell, cel francez Engie şi cel austriac OMV.

Interesul american

Statele Unite, mare producător de gaze naturale, s-au relansat recent într-o ofensivă comercială de căutare a unor noi pieţe de desfacere, susţinută de Donald Trump.

Dar, până în prezent, exporturile americane s-au îndreptat mai ales spre pieţele sud-americane şi asiatice, unde preţurile sunt mai ridicate.

Qatar rămâne principalul furnizor de GNL pentru UE. Procentul de GNL american a ajuns la 3%, dar, potrivit Comisiei Europene, aceste fluxuri „din Statele Unite au crescut într-o manieră tangibilă la sfârşitul anului 2018”.