Acum 20 de ani, la 12 iunie 1999, forţele NATO au intrat în Kosovo şi au pus capăt războiului separatist între acesta şi Serbia, deschizând calea spre declararea independenţei de către Pristina. Două decenii mai târziu, armele au tăcut, dar neîncrederea persistă între Belgrad şi Pristina, care nu şi-au normalizat relaţiile.

Dar iată care sunt principalele motive de dispută:

- Recunoaşterea Kosovo

Fosta provincie Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în 2008, la un deceniu după ce luptătorii din gherila etnicilor albanezi s-au confruntat cu trupele sârbe, într-un război care a costat 13.000 de vieţi.

Deşi a fost recunoscut de peste 100 de ţări, inclusiv de SUA şi de cea mai mare parte a Europei, Kosovo întâmpină dificultăţi în a se face acceptat pe deplin pe plan global. Serbia şi aliaţii săi cheie Rusia şi China refuză să recunoască separarea. În opinia lor, declararea independenţei a fost ilegală pentru că încalcă rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU din 1999 care a plasat Kosovo sub protecţie internaţională.

Rezoluţia 1244 a acordat Kosovo o "autonomie substanţială" în interiorul Iugoslaviei, din care făcea parte din Serbia la acel moment, fără a face referire la independenţa deplină. Totuşi, o decizie din 2010 a Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU a stabilit că declararea independenţei nu a violat dreptul internaţional.

- Blocaj tarifar

Cu ajutorul Moscovei şi Beijingului, Belgradul a blocat accesul Kosovo la ONU şi în alte organizaţii internaţionale. În noiembrie anul trecut, Serbia a reuşit în mod similar să zădărnicească eforturile Kosovo de a adera la organizaţia internaţională de poliţie Interpol, înfuriind Pristina, care a reacţionat prin instituirea de taxe de 100% la importurile din Serbia.

Aceste taxe au dus la îngheţarea negocierilor dintre Belgrad şi Pristina, Serbia refuzând orice discuţii până la revocarea măsurii.

În pofida presiunilor interne şi internaţionale în sensul anulării taxelor, premierul kosovar Ramush Haradinaj a refuzat să cedeze, afirmând că nu va renunţa la acestea decât atunci când Serbia va semnala că este dispusă să recunoască independenţa Kosovo.

- Sârbii din Kosovo

Nu există un recensământ oficial, însă Kosovo, cu o populaţie majoritar etnic albaneză, este şi casa a circa 120.000 de etnici sârbi, care se consideră loiali Belgradului. Aceştia sunt concentraţi în regiunea de nord, în jurul oraşului divizat Mitrovica, precum şi în circa zece enclave predominant sârbe, unde Pristina încearcă din greu să-şi impună autoritatea.

Autonomia comunităţilor sârbe constituie un important punct nevralgic în negocierile dintre cei doi vecini iniţiate sub auspiciile Uniunii Europene.

Un acord din 2013 a chemat la crearea unei asociaţii a 10 "municipalităţi" majoritar sârbe din Kosovo, însă nu a fost niciodată pus în practică, întrucât Belgrad şi Pristina nu au reuşit să se înţeleagă asupra prerogativelor de care ar beneficia aceste comunităţi.

- Un "sistem paralel" în nord

În jumătatea majoritar sârbă a oraşului Mitrovica din Kosovo, localnicii folosesc dinarul sârb ca monedă şi arborează peste tot drapelul sârb.

Pristina acuză Belgradul că finanţează un "sistem paralel" în nord prin susţinerea materială a şcolilor, instituţiilor medicale şi a companiilor publice.

Cele două părţi nu-şi recunosc reciproc diplomele universitare.

De asemenea, cei din nord nu plătesc facturile de curent către compania de electricitate din Kosovo, ceea ce costă administraţia de la Pristina, susţine ea, circa 10 milioane de euro anual.

- Temeri legate de schimburi de teritorii

În 2018, preşedinţii Serbiei şi Kosovo au stârnit controverse prin declaraţii intens mediatizate privind o eventuală includere într-un acord a anumitor modificări ale frontierelor.

Niciuna dintre părţi nu a expus detaliat planuri în acest sens. Dar media şi analiştii au presupus că cei doi vecini ar urma să facă schimburi de mici teritorii în care populaţia este predominant sârbă, respectiv albaneză.

Ar face obiectul cel mai probabil al unui astfel de schimb partea dominată de sârbi din nordul Kosovo, care ar reveni Belgradului în schimbul Văii Presevo din sudul Serbiei, locuită majoritar de etnici albanezi.

Dacă Washingtonul şi unii oficiali din UE au părut deschişi faţă de discuţiile privind o astfel de tranzacţie, ţări ca Germania şi Marea Britanie li s-au opus ferm.

Ideea a fost criticată şi de grupuri pentru drepturile omului şi alte entităţi, potrivit cărora asemenea schimburi ar adânci segregarea etnică şi ar putea avea un efect periculos de domino în fragilii Balcani.

- Dispute teritoriale

Atât Serbia, cât şi Kosovo revendică proprietatea asupra unor active din Kosovo, mai ales complexul industrial minier Trepca, din apropiere de Mitrovica, şi lacul artificial Gazivode (denumit Ujman de albanezii din Kosovo).

Situat într-o zonă locuită de etnici sârbi, Gazivode este crucial pentru aprovizionarea cu apă şi independenţa energetică a Kosovo. Trepca şi minereurile sale sunt o bogăţie naturală rară în această regiune săracă, deşi structura sa industrială se află într-o stare serioasă de degradare. Cea mai mare parte a minelor se află de partea albaneză a Mitrovicei, iar complexul industrial în partea sârbă.